Românii aleg vacanțe aproape de plajă și experiențe urbane pe litoral în 2025
Inapoi

Românii aleg vacanțe aproape de plajă și experiențe urbane pe litoral în 2025

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Românii aleg vacanțe aproape de plajă și experiențe urbane pe litoral în 2025

Sezonul estival 2025 aduce un interes crescut pentru cazările situate în apropierea plajelor din stațiunile de pe litoral și în orașul Constanța, unde turiștii petrec în medie trei nopți. Bugetele pentru cazare variază între 225 și 1.550 lei pe noapte, în funcție de tipul unității și perioada sejurului, relevă statisticile companiei Rezident.

Rezident, rețea ce numără acum 90 de apartamente și camere duble pe litoral, a înregistrat o creștere de aproximativ 5% a venitului total față de vara anului precedent, depășind 800.000 de euro. Turiștii provin atât din România, cât și din alte țări europene, iar vacanțele includ opțiuni diverse de relaxare — de la sejururi pe plajă în Eforie Nord la city-break-uri în Constanța și escapade în natură la Corbu.

Mai mult, potrivit newsbucuresti.ro, Rezident a organizat în octombrie a doua ediție a acțiunii Corbu Cleanup Day, cu 150 de voluntari care au curățat plaja și vegetația pe aproximativ trei kilometri, adunând 3,4 tone de deșeuri. „Turismul sustenabil poate deveni un reper de bune practici pe litoralul românesc”, declară Teodora Șaitoș, general manager Rezident.ro.

În plus, Villa Eforie a atins un grad de ocupare de 71% în perioada iunie – septembrie, iar Rezident Eforie Nord a menținut tarife accesibile, atrăgând familii și grupuri de prieteni. Apartamentele din Tomis Marina, aproape de centrul vechi al Constanței, sunt preferate de turiștii care combină relaxarea la mare cu explorarea patrimoniului cultural local, conform datelor oferite de companie.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Acasa Recente Radio Județe