Moartea cercetătorului Suchir Balaji, fost angajat OpenAI, a fost declarată sinucidere
Update cu 6 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Moartea cercetătorului Suchir Balaji, fost angajat OpenAI, a fost declarată sinucidere
Autoritățile din San Francisco au confirmat moartea lui Suchir Balaji, un cercetător de 26 de ani în domeniul inteligenței artificiale, care a lucrat pentru OpenAI și a contestat anumite practici ale companiei. Trupul său a fost descoperit pe 26 noiembrie, datorită unui apel primit de poliție pentru a verifica starea lui.
Biroul medicului legist din San Francisco a raportat că decesul a fost cauzat de sinucidere, fără a găsi dovezi ale unor activități penale. În ultimele luni, Balaji a criticat public OpenAI, companie implicată în mai multe procese legate de metodele sale de colectare a datelor.
În octombrie, New York Times a publicat un interviu cu Balaji, în care susținea că OpenAI a încălcat legislația americană despre drepturile de autor în procesul de dezvoltare a chatbot-ului său cunoscut, ChatGPT. După patru ani de activitate în cadrul companiei, Balaji a afirmat că "utilizarea de către OpenAI a datelor protejate de drepturi de autor pentru a construi ChatGPT a încalcat legea" și că astfel de tehnologii "dăunează internetului". OpenAI a răspuns că modelele sale sunt "antrenate pe date disponibile publicului".
Suchir Balaji a părăsit OpenAI în august, precizând într-un interviu acordat New York Times că de atunci se concentrează pe proiecte personale. El a crescut în Cupertino, California, și a studiat informatica la Universitatea din California, Berkeley. Un purtător de cuvânt al OpenAI a declarat, conform CNBC News, că echipa a fost "devastată" de vestea tragică și și-a exprimat sprijinul pentru familia lui Balaji în aceste momente dificile.
Un grup de editori de știri din SUA și Canada, inclusiv New York Times, alături de autori de succes precum John Grisham, a intentat procese împotriva OpenAI, acuzând compania de utilizarea ilegală a articolelor de știri pentru antrenarea software-ului său. OpenAI a afirmat pentru BBC că software-ul său respectă principiile internaționale legate de drepturile de autor, fiind corect pentru creatori și sprijinind inovația.