Academia Petrolului la start
Inapoi

Academia Petrolului la start

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
La finalul acestei săptămâni vor demara întrecerile rezervate juniorilor, organizate sub egida Federației Române de Fotbal. Astfel, grație locului foarte bun ocupat în clasificarea anuală care se realizează pentru Academiile de fotbal din România, FC Petrolul Ploiești va avea înscrise echipe în Liga de Tineret și în Liga Elitelor, la toate categoriile de vârstă: U17, U16, U15, U14 și U13. Mai jos, câteva detalii legate de regulamentele specifice ale fiecărui campionat, precum și programul echipelor clubului nostru. Liga de Tineret și Liga Elitelor „U17” Campionatele sunt împărțite în două serii, Est și Vest, fiecare dintre acestea având câte 12 participante. FC Petrolul face parte din Seria Vest atât în Liga de Tineret, cât și la Liga Elitelor „U17”. Prima fază a competiției prevede un singur tur, ce se va desfășura în perioada 10 august – 19 octombrie. Apoi, primele patru clasate din fiecare serie vor merge în faza play-out, formând, astfel, o singură serie de opt echipe, care vor juca între ele, în sistem tur-retur. În schimb, ocupantele locurilor 5-12 vor alcătui două grupe de play-out, una pentru „Est”, cealaltă pentru „Vest”, jucându-se, de asemenea, tur-retur. Prima clasată din play-off va fi desemnată drept campioană națională. În Liga de Tineret au drept de joc fotbaliști născuți în anul 2008 sau mai tineri și maximum 3 jucători eligibili „U21” pentru Liga 1 (născuți după 1 ianuarie 2024). În Liga Elitelor „U17” au drept de joc fotbaliști născuți în anul 2009 și mai tineri. Antrenori: Daniel Movilă (Liga de Tine­ret) și Dane Hagianu (U17). Programul primei faze: Etapa 1 (10 august): AFK Csikzereda – FC Petrolul Ploiești Etapa 2 (17 august): FC Petrolul Ploiești – SSU Politehnica Timișoara Etapa 3 (20 august): ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Petrolul Ploiești Etapa 4 (24 august): FC Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova Etapa 5 (31 august): UTA Arad – FC Petrolul Ploiești Etapa 6 (7 septembrie): FC Petrolul Ploiești – CFR Cluj Etapa 7 (14 septembrie): FC Argeș – FC Petrolul Ploiești Etapa 8 (21 septembrie): FC Petrolul Ploiești – ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov Etapa 9 (28 septembrie): Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploiești Etapa 10 (5 octombrie): Academia de fotbal Viitorul Cluj – FC Petrolul Ploiești Etapa 11 (19 octombrie): FC Petrolul Ploiești – ASC Daco-Getica București. Liga Elitelor „U16” și Liga Elitelor „U15” Campionatele sunt împărțite în patru serii, în fiecare dintre acestea regăsindu-se câte 12 formații. FC Petrolul Ploiești face parte din Seria 1 în ambele campionate. Sezonul regular prevede un singur tur, cele 11 etape fiind întinse pe perioada 09 august – 18 octombrie. La finalul primei faze, echipele din fiecare serie vor fi împărțite în grupe valorice, după cum urmează: În play-off vor participa echipele clasate pe locurile 1-4 din cele 4 serii, cele 16 calificate urmând să fe împărțite în 2 grupe de câte 8 echipe, pe criteriul geografic. Se va juca în sistem tur-retur, iar câștigătoarele celor două serii vor susține finala Campionatului Național. Echipele de pe locurile 5-12 din sezonul regular vor forma patru grupe, a câte patru participante, în faza play-out, acolo unde se va juca, de asemenea, tur-retur. În Liga Elitelor „U16” au drept de joc fotbaliști născuți în anul 2010 și maximum 3 jucători născuți după data de 31 august 2009. În Liga Elitelor „U15” pot participa jucatori născuți în anul 2011 și maximum 3 jucători născuți după data de 31 august 2010. Antrenori: Gabriel Lefter (U16) și Laurențiu Tureac (U15). Program: Etapa 1 (09 august): CSȘ Târgoviște – FC Petrolul Ploiești Etapa 2 (16 august): FC Petrolul Ploiești – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe Etapa 3 (19 august): Oțelul Galați – FC Petrolul Ploiești Etapa 4 (23 august): FC Petrolul Ploiești – ACS FC Bacău Etapa 5 (30 august): ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov – FC Petrolul Ploiești Etapa 6 (6 septembrie): FC Petrolul Ploiești – AFC Csikszereda Etapa 7 (13 septembrie): FC Botoșani– FC Petrolul Ploiești Etapa 8 (20 septembrie): Chindia Târgoviște – FC Petrolul Ploiești Etapa 9 (27 septembrie): FC Petrolul Ploiești – Ceahlăul Piatra Neamț Etapa 10 (4 octombrie): ACSM Politehnica Iași – FC Petrolul Ploiești Etapa 11 (18 octombrie): FC Petrolul Ploiești – LPS Iolanda Balaș Soter Buzău.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Astăzi, DOLIU NAȚIONAL în memoria fostului președinte al României – Ion Iliescu

Astăzi, 7 august 2025, a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile de stat în onoarea fostului preşedinte Ion Iliescu au început ieri dimineață, când sicriul a fost transportat de la Spitalul SRI „Dr.Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu a murit marți, la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax, Hotnews, News.ro. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui .

Actualitate

30 de minute sub tricolor

Naționala feminină U17 desfășoară un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în cadrul căruia va disputa o dublă amicală împotriva selecționatei similare a Republicii Moldova. În primul meci, tricolorele s-au impus categoric, scor 5-0, grație unui hattrick înscris de Sophie Cojanu și golurilor marcate de Ariana Bucșă și Aida Bucșă, toate în prima repriză. Naționala antrenată de Ionuț Florea își putea majora avantajul în partea secundă, când .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

01:00

Astăzi, DOLIU NAȚIONAL în memoria fostului președinte al României – Ion Iliescu

Astăzi, 7 august 2025, a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile de stat în onoarea fostului preşedinte Ion Iliescu au început ieri dimineață, când sicriul a fost transportat de la Spitalul SRI „Dr.Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu a murit marți, la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax, Hotnews, News.ro. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui
Image Description

00:59

30 de minute sub tricolor

Naționala feminină U17 desfășoară un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în cadrul căruia va disputa o dublă amicală împotriva selecționatei similare a Republicii Moldova. În primul meci, tricolorele s-au impus categoric, scor 5-0, grație unui hattrick înscris de Sophie Cojanu și golurilor marcate de Ariana Bucșă și Aida Bucșă, toate în prima repriză. Naționala antrenată de Ionuț Florea își putea majora avantajul în partea secundă, când
Image Description

00:52

Compania Națională de Investiții execută lucrări suplimentare la Centrul Social al Mănăstirii Caraiman

V. S.
Image Description

00:34

Peste 700.000 de ţigarete de contrabandă – descoperite de poliţiştii şi procurorii ploieşteni!

F. T.
Image Description

00:15

Academia Petrolului la start

La finalul acestei săptămâni vor demara întrecerile rezervate juniorilor, organizate sub egida Federației Române de Fotbal. Astfel, grație locului foarte bun ocupat în clasificarea anuală care se realizează pentru Academiile de fotbal din România, FC Petrolul Ploiești va avea înscrise echipe în Liga de Tineret și în Liga Elitelor, la toate categoriile de vârstă: U17, U16, U15, U14 și U13. Mai jos, câteva detalii legate de regulamentele specifice ale fiecărui
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:13

- Constanta - Interviu cu Victor Maftei, președintele Sindicatului SIDEPOL Constanța: încă avem polițiști care lucrează în condiții improprii, fără acces la o toaletă funcțională sau aer condiționat

De asemenea, pe parcursul interviului, Victor Maftei, președintele SIDEPOL Constanța a vorbit și despre impactul tragediei de la 2 Mai asupra sistemului de poliție din Constanța, despre măsurile care amenință sistemul de siguranță și ordine publică, dar și despre preluarea celor două tronsoane de autostră A2 Cernavodă – Constanța și A4. În urma protestelor declanșate de polițiștii din toată țara, inclusiv cei din Constanța, am reușit să transmitem un semnal
Image Description

06:13

- Constanta - Accident MORTAL în Medgidia! Femeie accidentată pe trecerea de pietoni. Iată cum a avut loc tragedia și unde se află cum dosarul

În actul de sesizare a instanței se mai arată că în urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, care a fost transportată cu elicopterul SMURD, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Constanţa. Ulterior, victima a decedat în spital, ca urmare a vătămărilor suferite în urma accidentului. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Medgidia, instanță care a dispus, la finele lunii iulie 2025, condamnarea
Image Description

06:05

- Constanta - INTERVIU cu Bogdan Marin, kinetoterapeut în cadrul clinicii KMT din Constanța: terapia manuală şi raţionamentul clinic ne diferențiază

Am avut primul contact cu kinetoterapia când jucam tenis de performanță. Mi se părea foarte interesant ce făceau sportivii după ce se accidentau pe teren: chemau un băiat care era un fizioterapeut. Și se rezolvau problemele pe care le aveau pe teren. După ce m-am lăsat de practicarea tenisului de performanță am vrut să dau la Facultatea de Medicină, dar fiind o facultate foarte costisitoare am căutat o variantă alternativă,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete