Pe data de 1 iulie 2025, Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, avea să piardă lupta cu o boală nemiloasă: cancerul de colon. Victor Leu, vicepreședinte Mihai Leu a intrat în rândul legendelor sportului românesc, iar personalitatea uriașă i-a determinat pe oficialii Federației Române de Box să ia o decizie de suflet în amintirea marelui pugilist, scrie Prosport. Potrivit lui Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, în scurt timp se va lua o hotărâre la nivelul conducerii ca o competiție importantă organizată sub patronajul federației să-i poarte numele. „Mihai Leu a fost tot timpul un simbol pentru boxul și sportul românesc. El a îndeplinit și funcția de președinte de onoare al federației noastre. Cum domnul Victor Leu, fratele lui Mihai, este vicepreședintele federației vom decide de comun acord cu dânsul ca o competiție importantă să-i poarte numele. Mihai Leu a fost și a rămas un exemplu pentru noi toți atât în sport cât și în viața extrasportivă”, a declarat Daniel Ion pentru ProSport. Născut și crescut în Hunedoara, Mihai a declarat tot timpul că nu se simte nicăieri mai bine decât acasă, printre hunedorenii lui. Edilii orașului, care s-au implicat total în organizarea funeraliilor marelui campion, intenționează ca într-un timp cât se poate de scurt să inaugureze o sală de box, care va purta numele „Mihai Leu”. „Mi-a fost un prieten apropiat şi drag pe care îl port în suflet pentru tot ce a însemnat el pentru sportul românesc şi pentru box. Este unul dintre puţinii noştri campioni, care a însemnat mai mult decât sportul în care s-a remarcat pentru că, despre Mihai, se poate spune că şi el a ”făcut mare” boxul românesc”, Vasile Câtea, președinte FR Box. L-a învins pe panamezul Santiago Samaniego Mihai Leu și-a adjudecat titlul de campion mondial la profesioniști în data de 22 februarie 1987, în Germania, când l-a învins fără drept de apel pe panamezul Santiago Samaniego. „Mulțumesc Germaniei pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani, dar eu sunt și voi rămâne român”, declara Leu în presa vremii. „România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odihnească, Mihai! Continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veşnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferinţă”, a afirmat şi Lucian Bute. Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit la 57 de ani. (A.N.)
Hipodromul Ploieşti a fost gazda celei de-a 7-a reuniuni hipice a anului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român. În lipsa Marelui Premiul la Trap, care nu s-a putut ţine din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute de Regulamentul General al Curselor de Trap din România – minimum 6 cai înscrişi, care să fi participat la ambele premii premergătoare rezervate cailor de
.
Noul sezon fotbalistic a început odată cu Supercupa României, meciul dintre câștigătoarea SuperLigii, FCSB, și echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj, programat pe stadionul Steaua din București, joc în care FCSB s-a impus cu 2-1 (au marcat: Dennis Politic (48′), Risto Radunovic (90’+1) / Alin Fică (65′). Într-un meci care a avut în brigada de arbitri și un prahovean – Valentin Dumitru, au evoluat echipele: FCSB: 32.
.
Petrolul Ploiești revine pe stadionul „Ilie Oană” pe 19 iulie, la ora 21:30, în meciul cu FCSB, iar atmosfera va fi electrizantă! Până atunci, spectatorii au de luat o decizie importantă: își iau bilet la meci sau se abonează pentru tot sezonul? Abonamentele sunt disponibile până pe 10 iulie inclusiv! Dacă vrei să susții Petrolul etapă de etapă și să fii mereu în primul rând al pasiunii galben-albastre, abonamentul este
.
Petrolul și Zoria Luhansk au încheiat nedecis testul de la Rogla, 0-0, la fel cum au făcut-o și acum mulți ani, în 2013, într-un alt amical disputat tot pe teren sloven. Cele două echipe și-au împărțit reprizele în care au avut superioritate, fără, însă, ca vreuna dintre ele să găsească drumul spre gol. În prima repriză, colegii lui Gicu Grozav (pe teren și la acel meci din urmă cu 12
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.