CFR Cluj traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, iar Dan Petrescu nu își ascunde îngrijorarea. Înaintea confruntării cu FC Argeș Pitești, programată duminică, 27 iulie, de la ora 18:30, „Bursucul” a avut un discurs tensionat, plin de nemulțumiri legate de programul infernal și de problemele grave de lot. „Nu avem nici jumătate de zi liberă. E prea mult! Jucăm din trei în trei zile și nu mai avem resurse”, a declarat antrenorul clujenilor, care a avertizat că situația echipei este critică. Probleme de lot majore: Muhar și Kamara, out pe termen lung Cea mai dureroasă veste pentru CFR Cluj este pierderea a doi jucători de bază. Mijlocașul defensiv Karlo Muhar și atacantul Mohammed Kamara au suferit accidentări grave la genunchi în meciurile din Europa League și vor lipsi cel puțin trei luni, poate chiar patru. „Pentru mine sezonul lor e pierdut. Cum să mai revină în formă după asemenea accidentări?”, a spus Petrescu. Situația este complicată și de absențele lui Postolachi, Emerllahu și Simao, toți accidentați. „Mai avem un singur închizător. Dacă mai pierdem pe cineva, joc eu cu Hoban”, a glumit amar tehnicianul. Petrescu cere sprijinul fanilor Antrenorul CFR-ului a făcut și un apel către suporteri: „Sper ca publicul să aibă răbdare și să fie alături de jucători. Vor fi debutanți pe teren și va fi foarte greu. Dacă vor începe să ne certe, nu ne ajută cu nimic”. Petrescu a recunoscut că echipa sa este epuizată și că schimbările în primul „11” sunt inevitabile: „Nu avem cum să jucăm cu aceiași oameni la două zile. Va trebui să rotesc lotul”. „Argeș e mai bun decât pare” În ciuda problemelor proprii, Dan Petrescu le dă credit adversarilor: „Nu știu cum au pierdut primele două meciuri. Au fost mai buni decât Rapid și Craiova. Sunt foarte îngrijorat și cred că doar dacă prindem cea mai bună zi a noastră putem câștiga”.
Cu un punct obținut și fără gol marcat în primele două etape, Petrolul e decisă să-și îmbunătățească linia de clasament în meciul de mâine, de la Clinceni, cu nou-promovata Metaloglobus București. Partida, ce deschide runda a treia a Superligii, va începe la ora 19.45. „Este un joc pe care trebuie să-l tratăm cu mare atenție și seriozitate. Chiar dacă întâlnim o nou-promovată, chiar dacă adversara nu are în componență jucatori
.
Preluată, din această vară, de către cuplul Bebe Bărbulescu – Valentin Bădoi, echipa secundă a clubului Petrolul a susținut, la finele săptămânii trecute, și un prim meci de verificare. Adversară i-a fost CSC Dumbrăvița, formație care, deși a retrogradat în Liga 3 la finele ultimului sezon, își va continua parcursul în eșalonul secund, profitând de retragerea sau excluderea din campionat a altor grupări. Întâlnirea s-a disputat la Tărlungeni, acolo unde
.
Sportivul secţiei de baschet a CSM Ploieşti, Rareş Movileanu, va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) – Ediţia a XVIII-a, ce va fi găzduit de capitala Macedoniei de Nord, Skopje, în perioada 20-26 iulie! „Movi” este component al echipei masculine de baschet 3×3, pregătită de Zoltan Safar, şi îi va avea coechipieri pe Ştefan Petrescu, David Smeu şi Leonard Ţompea. „Tricolorii” fac parte din Grupa B a
.
”Lupii” au scăpat printre degete un rezultat pozitiv la debutul stagional pe „Ilie Oană”, cedând la limită, 0-1, în fața campioanei en-titre, la capătul unui joc spectaculos, cu multe ocazii la o poartă și la cealaltă. În vulcanul de pe „Ilie Oană”, cu 10.000 de suporteri pătimași în tribune, Petrolul a avut o primă repriză curajoasă, consistentă, dar lipsită de efect pe tabela de marcaj! Cu un modul diferit față
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.