Actualitate medicală/ Spitalul Municipal Ploieşti deţine unele dintre cele mai moderne şi performante echipamente medicale
Inapoi

Actualitate medicală/ Spitalul Municipal Ploieşti deţine unele dintre cele mai moderne şi performante echipamente medicale

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Sanatate
• Interviu realizat cu dr. Octavian Petre, medic primar cu ­specialitatea Reumatologie și competență în ecografia ­aparatului locomotor, director medical al instituției Luiza Rădulescu Pintilie Mai mult de 100 000 de prahoveni, dar și pacienți din județele învecinate – Buzău, Dâmbovița și Ialomița – se adresează, în fiecare an, Spitalului Municipal Ploiești pentru a beneficia de asistență medicală în cadrul secțiilor reunite în Ambulatoriul unității spitalicești sau în cadul internărilor de zi ori în regim de internare continuă. – Distinse domnule doctor Octavian Petre, ­sunteți ­d­irectorul medical al unuia dintre cele mai vechi și mai cunoscute așezăminte de îngrijire a bolnavilor din ­Prahova-Spitalul Schuller, după denumirea cu care a ­traversat cei aproape 150 de ani de existență, Spitalul ­Municipal Ploiești, după denumirea sa de astăzi. Un spital care a obținut, în baza evaluării Autorității ­Naționale de Management al Calității în Sănătate, acreditarea și încadrarea în categoria a II-a dintre cele cinci stabilite – practic cea mai înaltă în momentul de față la nivelul sistemului medical românesc, deocamdată niciun spital nefiind încadrat în categoria I – nivelul maxim de acreditare. Vă rog să acceptați să pornim dialogul nostru de la câteva date privind adresabilitatea pacienților care beneficiază de asistență medicală în ambulatoriu și în cadrul secțiilor spitalicești. – Într-adevăr, spitalul nostru a fost evaluat de AMNCS și încadrat în categoria a-II-a, rezultat maxim pe care îl puteam obține ca o consecință a muncii întregii echipe medicale și nemedicale. Spitalul Municipal Ploiești are în componență urmă­toarele secții: Boli Interne (cu compartimentele Gastroen­terologie, Hematologie), Recuperare Medicală, Oncologie, Radioterapie și Reumatologie. Ambulatoriul de Specialitate deservește o gamă largă de specialități medicale si chirurgicale. Laboratoarele de Analize, Radiologie, Radioterapie (cu energii joase și înalte), Explorări funcționale și Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie deservesc atât pacienții inter­nați, cât și ambulatoriul. Secțiilor spitalului și ambulatoriului li se adresează pacienți din județul Prahova și județele limitrofe (Buzău, Dâmbovița, Ialomița). – Obținerea acreditării a venit ca urmare a unor ani de eforturi privind dotarea și modernizarea, astfel încât să asigure corpului medical suportul necesar acordării unor servicii medicale de performanță și pacienților accesul la servicii medicale de calitate. Un efort care nu s-a încheiat, dovadă că spitalul se află, în prezent, în fața celei mai ample etape de modernizare a Ambulatoriului, cu bani europeni, din istoria sa. Pentru pacienții și aparținătorii acestora, vă rog să enumerați câțiva dintre cei mai importanți pași înainte făcuți în privința dotării cu aparatură medicală. Și nu vă adresez întâmplător această întrebare ­fiindcă aparatura medicală învechită și depășită este cea de care în general pacienții se declară nemulțumiți și o caută, în speranța unei diagnosticări și a unei ­tratări corecte și eficiente – de cele mai multe ori cu sacrificii – prin clinicile și spitalele private din țară și din străinătate. Or, consider că e bine să știe că în unele privințe nu trebuie să mai bată drumul la București, la Cluj, la Instanbul, la Viena… – Referitor la dotarea cu aparatură medicală, menționez că spitalul deține unele dintre cele mai moderne și performante echipamente medicale: două acceleratoare de ultimă generație și un CT (Computer Tomograf) diagnostic în cadrul secției de Radioterapie, două aparate de radiologie și unul de mamografie performante, un Computer Tomograf, aparate noi de ­ecografie și EKG în ambulatoriu și secțiile spitalului și un aparat de osteodensitometrie. Menționez că în acest moment se află în derulare ­achiziționarea de aparatură medicală prin proiectul VITA (VITA – Vitalitate, Inovare, Tehnologii noi pentru Ambulatoriul Spitalului Municipal Ploiești) pentru ambulatoriu, cu cofinanțare europeană și de la bugetul local. – În privința accesului la serviciile medicale acordate în cadrul Ambulatoriului, al Spitalului și al Laboratoarelor de explorări funcționale, de analize medicale și de recuperare medicală, cred că ar fi util pentru pacienți să precizăm câteva informații: dacă au nevoie de trimitere de la medicul de familie; dacă au nevoie de programare și, atunci când este cazul, se pot adresa în regim de urgență; dacă acordați servicii medicale în cadrul unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și tot ceea ce mai apreciați că este bine să fie cunoscut. – Pentru accesul pacienților la cabinetele medicale din ambulatoriu este nevoie de programare, care se face telefonic la fișier sau la cabinetele respective. ­Există cabi­nete cu solicitare mare cum sunt cele de Reumatologie (unic pe județ), Cardiologie , Endocrinologie și Diabet și Boli de Nutriție. Evident că pacienții au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Se efectuează investigații radiologice (radiografii, mamografii, DXA) cu bilet de trimitere. În cazul urgențelor medicale, există linii de gardă pentru specialitățile Boli Interne, Reumatologie și Oncologie. – Rămânem în zona informațiilor utile și a îndemnului adresat, de curând, pacienților de a beneficia de posibilitatea efectuării unor analize medicale atât timp cât fonduri alocate acestei destinții medicale rămân nefolosite. E o veste mai mult decât bună având în vedere că în general, spre nemulțumirea pacienților, se invocă epuizarea fondurilor. Care este modalitatea concretă prin care pacienții pot solicita efectuarea diverselor tipuri de analize ? – În ceea ce privește analizele medicale, acestea se fac, în baza biletului de trimitere, în cadrul Laboratorului. În present, există fonduri suficiente de la CAS Prahova și nu este nevoie de programare pentru analize medicale. Pacientul se prezintă direct cu biletul de trimitere la Laboratorul spitalului .
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Accident grav în centrul orașului, mai multe victime duse la spital

Un accident rutier grav a avut loc astăzi în centrul orașului, implicând mai multe mașini și pietoni. Potrivit unor surse, incidentul s-a produs în jurul orei 14.00 pe strada principală. La fața locului au intervenit echipaje ale serviciilor de urgență, iar mai multe persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Conform informațiilor oferite de poliție, cauza accidentului pare a fi neatenția unui șofer. Zona a fost blocată temporar .

Sanatate

Un incident grav în Prahova: patru persoane rănite după ce un autoturism s-a răsturnat

Un accident rutier grav s-a petrecut în Prahova, fiind raportat faptul că patru persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe șosea. Potrivit informațiilor, evenimentul s-a produs pe strada principală din localitatea Ploiești, în jurul orei 14:30. Martorii susțin că mașina a pierdut controlul și a ieșit de pe carosabil, răsturnându-se pe acostament. Conform site-ului local ziarluprahova.ro, echipele de salvare au intervenit rapid la fața .

Sanatate

V. S. a fost antrenat pe date până în octombrie 2023

V. S. a fost antrenat pe date până în luna octombrie a anului 2023. Potrivit unor surse, acesta a avut acces la o cantitate semnificativă de informații pentru a-și îmbunătăți performanțele. Acest proces de antrenare este esențial pentru dezvoltarea abilităților sale. Conform ziarulprahova.ro, unele dintre informațiile utilizate pentru antrenare au fost extrem de diverse, acoperind multiple domenii. Acest aspect este important, deoarece o bază de date variată ajută la crearea unei .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

01:03

Şanse mici pentru finala regiunii

Pe 9, 12 și 16 iulie au fost programate partidele din grupele fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2025/2026. Sâmbătă, 12 iulie, s-au disputat partidele contând pentru runda a doua din grupele ediției 2025/2026 pentru faza regională Cupa României Betano. În această fază a competiției, câștigătoarele județene au fost distribuite prin tragere la sorți în 14 grupe, pe criterii geografice, câte două grupe per regiune. S-a jucat fiecare cu
Image Description

01:01

Actualitate medicală/ Spitalul Municipal Ploieşti deţine unele dintre cele mai moderne şi performante echipamente medicale

• Interviu realizat cu dr. Octavian Petre, medic primar cu ­specialitatea Reumatologie și competență în ecografia ­aparatului locomotor, director medical al instituției Luiza Rădulescu Pintilie Mai mult de 100 000 de prahoveni, dar și pacienți din județele învecinate – Buzău, Dâmbovița și Ialomița – se adresează, în fiecare an, Spitalului Municipal Ploiești pentru a beneficia de asistență medicală în cadrul secțiilor reunite în Ambulatoriul unității spitalicești sau în cadul internărilor
Image Description

00:40

Virgiliu Nanu, preşedintele CJ, pe şantierul modernizării şi ­extinderii secţiei Buna Vestire a Spitalului Judeţean

V.S. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a fost prezent vineri, 11 iulie, pe șantierul secției „Buna Vestire” a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, acolo unde se derulează un proiect amplu de reabilitare, modernizare și extindere, finanțat din fonduri europene. Lucrările avansează într-un ritm susținut, fiind deja într-o fază importantă: turnarea betonului pentru structura noii clădiri. Totodată, partea de reabilitare a corpului existent este foarte avansată, iar constructorul a confirmat
Image Description

00:23

Medalii ploieştene la Campionatul European de Combat

La București s-a organizat Campionatul European de Combat, participanții având parte de un weekend plin de adrenalină și provocări. Întrecerea a adus performanță pentru sportivii de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, în prima zi de concurs, delegația noastră formată din 7 sportivi, cucerind nu mai puţin de 4 medalii: Aur – Pătru Ionuț Erick – categoria 92 kg și Andreea Iordache – categoria 53 kg Argint: Alexandra Miliu – categoria
Image Description

14:01

Mai multă mişcare în viaţa ta: începe cu paşi mici pentru rezultate mari

Ca sportul aduce nenumărate beneficii pentru corp şi minte este o informaţie generală deja, care nu mai are nevoie de multe prezentări. Totuşi, nenumărate obstacole continua să facă o viaţă activă un obiectiv destul de greu de atins pentru o bună parte a populaţiei lumii. Rezultatele nu se obţin întotdeauna repede, iar calendarele încărcate lasa rareori suficient loc sau energie pentru sport. Desigur, există soluţii, precum schimbările mici, care fac
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:15

- Vrancea - Call centerele care integrează AI-ul emoțional joacă pe terenul minat al cerințelor de conformitate

Cel puțin o dată pe zi fiecare dintre noi interacționează cu un call center, fie al băncii la care avem conturile, fie al unor magazine online de unde facem o achiziție, fie pentru o programare la medic sau la un service. Ne-am obișnuit deja să interacționăm cu roboții și, de multe ori, nu mai avem nevoie de interacțiunea cu un operator (uman). Mai puțini știu însă faptul că soluțiile pe
Image Description

07:13

- Bistrita - Concert extraordinar ”Bistrița Lirica” în Biserica Evanghelică

Solişti: Marina Dobrescu – mezzosoprană, Ana Stănescu – soprană, Sebastian Balaj – bariton. Concertul are loc sâmbătă 19 iulie, ora 16.30, iar intrarea este liberă. Program muzical: – P.I. Ceaikovski: Polonaise din opera Eugenij Onieghin – orchestra – G. Puccini: ”Oh mio babbino caro” din opera Gianni Schicchi – Ana Stănescu – G. Rossini: cavatina de Figaro din opera Bprbierul din Sevilla – Sebastian Balaj – G. Bizet: Habanera din
Image Description

07:06

- Covasna - Anunţ public privind decizia finală a etapei de încadrare

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe anunţă publicul interesat că s-a luat de către Agenţia Națională pentru Mediu și Arii Protejate Covasna Decizia finală a etapei de încadrare nr. 60 din data de 11.07.2025, privind Planul Urbanistic Zonal „Zonă industrială și servicii, situat în Cartierul Câmpul Frumos, fără aviz de mediu”. Se încarcă...
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete