Premierul Marcel Ciolacu anunță câștigarea primăriilor sectoarelor 1 și 2
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Premierul Marcel Ciolacu anunță câștigarea primăriilor sectoarelor 1 și 2
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că alianța PSD-PNL a câștigat primăriile sectoarelor 1 și 2, prin George Tuță și Rareș Hopincă.
Premierul a anunțat că va urma o ședință de coaliție pentru a decide asupra alegerilor prezidențiale și parlamentare. Întrebat când va fi decis candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale, Ciolacu a răspuns: "Nu știu. Lăsați-mă întâi să vedem rezultatele finale și apoi categoric că o să am o discuție cu colegii mei. Astăzi o să stau de vorbă cu domnul Ciucă (despre data ședinței de coaliție - n.r.). Am vorbit cu domnul Ciucă de dimineață, urmează să avem o coaliție. Sectoarele 1 și 2 sunt câștigate. Domnul Tuță a câștigat și domnul Hopincă la fel. E o diferență mică, dar asta înseamnă democrație."
Referindu-se la rezultatele alegerilor europarlamentare, Ciolacu a subliniat că alianța PSD-PNL a primit un semnal puternic din partea românilor, demonstrându-se astfel încrederea în această alianță. "Din punctul meu de vedere, când o alianță electorală are cu 5 în față, e un semnal puternic transmis de către români. Cu adevărat sunt toate premisele a se crea o alianță politică. Dar vom vedea decizia. Daca facem o alianță politică, asta înseamnă că avem candidat comun pentru funcția de președinte și listă comună la parlamentare în decembrie. PSD momentan a câștigat alegerile. Este foarte puțin probabil ca PSD să renunțe la candidat, ținând cont că chiar le-a câștigat."
Ciolacu a adăugat că va avea loc o analiză în partid legată de alegerile locale și cele europarlamentare.