Nicușor Dan nu va candida la prezidențiale
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Nicușor Dan nu va candida la prezidențiale
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat luni seara, la Digi24, că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale. El a subliniat că principalul său obiectiv pentru următorii patru ani este mandatul său la Primăria Capitalei.
"Nu candidez la președinție. În acest moment, tocmai am primit un mandat de 4 ani și pentru perioada următoare e singura mea preocupare", a afirmat Nicușor Dan.
Întrebat dacă îl va susține pe Nicolae Ciucă la prezidențiale, primarul a răspuns: "Să vedem care-s toți candidații, discuția pe care o să o avem pe codul urbanismului și pe legea spațiilor verzi urbane cu fiecare dintre ei și după veți afla răspunsul".
Nicușor Dan a mai anunțat că nu intenționează să revină în USR și că dorește să rămână echidistant față de partidele care îl susțin.
Referitor la formarea unei majorități în Consiliul General, primarul a spus că este necesar să aștepte rezultatele finale și să încheie acorduri politice necesare. El a menționat că a avut o colaborare bună cu PNL în mandatul anterior și speră să continue în același spirit.
"Trebuie să așteptăm rezultatele finale, nu există încă acord politic, dar dacă punem împreună o să avem 27-28 consilieri. Eu sper ca aceasta să fie majoritatea cu care lucrez: USR-PMP-FD-REPER și cu PNL am lucrat deja în mandatul acesta și am lucrat foarte bine. Dacă vom avea nevoie de acel vot, vom discuta cu celelalte partide, o să vedem. În orice caz, urmează patru ani și câteva luni, nu e deloc productiv să existe un conflict între primar și Consiliu", a explicat Nicușor Dan.
Primarul a adăugat că urmează negocieri pentru atribuțiile viceprimarilor, care vor fi consilieri generali, și speră să găsească o soluție rapidă pentru a se putea concentra pe proiectele viitoare.