„Ajunsesem să nu-mi mai pot controla pașii!”
Inapoi

„Ajunsesem să nu-mi mai pot controla pașii!”

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Deși elegantă, încălțămintea cu vârf ascuțit și cu tocuri foarte înalte nu ar trebui purtată zilnic, pentru că, în timp, poate duce la deformarea piciorului și la afectarea mersului. Cea mai întâlnită problemă provocată de purtarea pe termen lung a unor pantofi nepotriviți o reprezintă așa numitele monturi sau hallux valgus, care se manifestă prin deviația spre interior a osului de la baza degetului mare. Cu o astfel de problemă s-a confruntat și Mihaela, care a primit diagnosticul de monturi în urma unui consult de ortopedie. Cu toate acestea, pentru că disconfortul nu era foarte pronunțat, pacienta a ignorat recomandarea medicului și a refuzat tratamentul chirurgical propus pentru corecția monturilor. „Între timp însă, durerile deveneau tot mai mari. Apăreau la mers, indiferent de tipul de încălțăminte pe care îl foloseam. Mă durea când purtam pantofi cu toc potrivit sau fără toc, la cei sport, chiar și la saboți. Iar durerea a crescut în intensitate, astfel încât, la un moment dat, ajunsesem să nu-mi pot controla pașii. Ba chiar am ajuns în faza în care mă trezeam și noaptea din somn din cauza durerilor”, își amintește Mihaela. Acesta a fost momentul în care femeia a decis să vină la o nouă consultație, la Dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR. De data aceasta nu a mai stat pe gânduri și a acceptat intervenția chirurgicală, de altfel singurul tratament pentru monturi eficace. Operația a fost realizată minim invaziv, într-o primă fază la piciorul drept, ulterior și la cel stâng. „La început, domnul doctor a propus să operăm piciorul la care am cele mai mari probleme, apoi, ceva mai încolo să operăm și celălalt picior. Însă, pentru că postoperator m-am simțit foarte bine, în ciuda legendei care susține că o astfel de intervenție este urmată de dureri postoperatorii mari, am decis să nu mai aștept și am făcut și a doua operație mult mai repede, după numai zece zile”, povestește Mihaela. Totul a decurs fără probleme, postoperator pacienta a avut o evoluție fără complicații și s-a recuperat complet. „Am putut să merg, am putut să conduc, la un interval de șapte zile. Ghetuța ortopedică am purtat-o timp de 6 săptămâni. Părerea mea este că m-am recuperat mult mai ușor și datorită faptului că am purtat ghetele perechi, așa că m-am adaptat mult mai ușor la recuperare. În rest, nu a mai fost nevoie de niciun fel de alte exerciții de recuperare, iar după 6 săptămâni m-am întors la încălțămintea clasică, mai joasă, deci nu neapărat pe tocuri, dar în prezent sunt în stare să parcurg 10.000 de pași zilnic”, conchide pacienta. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la consulturi de ortopedie realizate de medici experimentați și la investigații realizate cu ajutorul unor echipamente ultraperformante, pentru stabilirea unui diagnostic corect și a celei mai potrivite opțiuni terapeutice pentru fiecare pacient în parte.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

01:00

Sania de vară – o nouă atracție pentru turiști, la Sinaia

V. Stoica La Sinaia, de la Cota 1400 până la Cota 1000, pe traseul Pârtiei Noi, va apărea o nouă atracție pentru turiști: sania de vară, cea mai mare instalație de acest gen din România. În prezent, lângă Telegondola Sinaia, la Cota 1400, se lucrează la stația de plecare pe traseul saniei de vară, unde, de altfel, vor fi și depozitate săniile-bob. De asemenea, firmele care au obținut contractul de
Image Description

00:39

Continuă plombarea gropilor și asfaltarea străzilor din Ploiești

N. D.
Image Description

00:36

Prahova, deschisă pentru colaborarea cu Asia

V. S. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a primit ieri o delegație oficială a Consiliului China-Europa pentru Cooperare Tehnică și Economică (CEATEC), aflată în vizită în România. Întâlnirea, desfășurată cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Prahova, a avut loc la sediul instituției județene și a oferit un cadru favorabil pentru discuții aplicate privind perspectivele de colaborare între administrația publică locală și mediul de afaceri din China.
Image Description

00:32

Alte emoţii pentru vălenari

Casa Fotbalului găzduiește astăzi, de la ora 12:00, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2025-2026. Formatul competiției prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri în turul următor. Pentru asta, reprezentantele din fiecare județ vor fi împărțite în grupe ce reunesc câte 3 formații, existând practic câte 2 grupe în fiecare dintre cele 7 regiuni. Câștigătoarea fazei județene organizate de AJF Prahova-
Image Description

00:32

Prahova Nedelea, ­campioana Superligii B Prahova!

Fotbalul județean a intrat, oficial, în vacanță, la finele săptămânii trecute, odată cu disputarea ultimei etape din Superliga B Prahova. După un sezon excelent, Prahova Nedelea și-a adjudecăat titlul de campioană a Superligii B Prahova, grație unui golaveraj superior în fața principalei contracandidate, ACS Gherghița. Ambele formații au încheiat campionatul la egalitate de puncte și obțin promovarea meritată în Liga A Prahova, ultima etapă, cele două ”încercând” un… concurs de
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:10

- Olt - Mai mulți funcționari publici, trimiși în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 26 de inculpați, între care comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Botoșani și angajați ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, în legătură cu protejarea intereselor unor firme care nu respectau normele de mediu. Este vorba de următorii inculpați: POPOVICI LILIANA, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul
Image Description

19:04

- Olt - Un nou circ în Consiliul Local Slatina, generat și susținut de primarul orașului

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a generat și susținut un nou circ în consiliul local. S-a întâmplat în ședința ordinară a Consiliului Local Slatina de azi, 25 iunie, când primarul liberal al orașului s-a întrecut pe sine însuși în grobianism. Edilul a văzut roșu în fața ochilor atunci când, la finalul, ședinței, consilierii PSD au anunțat depunerea unei inițiative pentru înființarea unui nou cimitir în municipiu, motivând-o prin numărul foarte
Image Description

18:59

- Nationale - Nicușor Dan a discutat cu Recep Tayyip Erdogan, la Haga, despre parteneriatul strategic și dezvoltarea în comun a industriei de apărare

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Haga. Cei doi șefi de stat au discutat despre cooperarea celor două țări „bazată pe prietenia de lungă durată și pe obiectivele comune”. „Am avut o întâlnire productivă și consistentă cu Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Haga. Am discutat despre Parteneriatul Strategic româno-turc și despre cooperarea dintre țările noastre, bazată pe prietenia de lungă durată și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete