Vladimir Putin ia în serios promisiunile lui Donald Trump privind oprirea conflictului din Ucraina
Inapoi

Vladimir Putin ia în serios promisiunile lui Donald Trump privind oprirea conflictului din Ucraina

Postat pe 04 Jul 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe

Vladimir Putin ia în serios promisiunile lui Donald Trump privind oprirea conflictului din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia tratează "foarte" serios declarațiile lui Donald Trump, care a afirmat în repetate rânduri că, dacă va fi reales, va pune capăt rapid conflictului armat dintre Kiev și Moscova, relatează AFP. Conform Reuters, Putin a fost întrebat despre afirmațiile lui Trump privind capacitatea acestuia de a încheia conflicul în Ucraina dacă ar câștiga alegerile prezidențiale. Liderul rus a spus că ia în serios aceste declarații, însă nu are detalii despre propunerile de pace ale fostului președinte american.

"Faptul că dl. Trump, în calitate de candidat la președinție, declară că este pregătit și dorește să oprească războiul în Ucraina, noi luăm foarte în serios toate acestea", a afirmat Putin într-o conferință de presă la Astana, capitala Kazahstanului, unde a participat la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), potrivit Agerpres. "Bineînțeles, nu cunosc propunerile lui privind modul în care dorește să facă acest lucru. Și, evident, asta este o întrebare-cheie. Dar nu am nicio îndoială că o spune cu sinceritate. Iar noi vom sprijini aceasta", a adăugat el.

Comentariile lui Putin vin cu mai puțin de o săptămână înaintea unui summit important al NATO la Washington, unde se va discuta intens despre Ucraina, într-un moment marcat de incertitudini privind continuarea sprijinului american esențial pentru Kiev în fața invaziei ruse largi, în eventualitatea unei posibile victorii a lui Donald Trump în alegerile din toamnă.

În mai 2023, Donald Trump a afirmat că va pune capăt conflictului "în 24 de ore" dacă va reveni la președinția SUA. Săptămâna trecută, în cadrul unei dezbateri cu actualul președinte Joe Biden, Trump a declarat de asemenea că, dacă un președinte american "respectat de Putin" ar fi fost la putere în momentul atacului din februarie 2022, liderul rus "nu ar fi invadat niciodată Ucraina".

În același timp, Vladimir Putin și-a reiterat opoziția față de orice încetare a focului în Ucraina, dacă Kievul nu face concesii Rusiei pe o bază "permanentă". "Nu putem exclude faptul că inamicul se va folosi de încetarea focului pentru a-și îmbunătăți pozițiile, a se reînarma, a-și completa armata prin mobilizare forțată și a se pregăti pentru a continua conflictul armat", a spus liderul de la Kremlin, suspectat de aceleași intenții de către tabăra opusă.

Pe 14 iunie, Putin a propus o încetare a focului și deschiderea negocierilor de pace cu Ucraina, cu condiția ca aceasta să-și retragă trupele din patru regiuni parțial ocupate de Moscova (Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie) și să renunțe la planurile sale de aderare la NATO. La summitul OCS de joi, președintele rus a recunoscut că acordurile de la Istanbul, convenite între Ucraina și Rusia în primăvara anului 2022, ar putea sta la baza negocierilor pentru rezolvarea conflictului, potrivit media de stat ruse, inclusiv agenția oficială de presă TASS.

"Aceste acorduri rămân pe masă și pot fi folosite ca bază pentru continuarea acestor negocieri", a menționat Putin, adăugând că "șeful delegației ucrainene la negocieri a parafat un acord, ceea ce înseamnă că, aparent, Ucraina a fost destul de mulțumită de el". În luna mai, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că între Rusia și Ucraina "nu au existat niciodată" acorduri convenite la discuțiile de la Istanbul pentru rezolvarea conflictului. El a menționat că "unul dintre cele mai mari succese ale propagandei ruse" îl reprezintă faptul că discuția despre negocieri s-a concentrat pe concesiile pe care ar trebui să le facă Ucraina, notează portalul rus RBC.ru.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

04:13

- Iasi - Reducerea burselor școlare: elevii ieșeni anunță proteste pentru mâine. Poziția Consiliului Județean al Elevilor Iași

Un comunicat al Consiliului Național al Elevilor Iași anunță pentru 1 iulie un protest al școlarilor, care va începe la ora 10 în Piața Unirii. Liderii acestui for spun că „NU elevii trebuie să fie cei care plătesc deficitul bugetar al țării”. Tort aici, elevii cheamă colegii la protest: „Vino pe 1 Iule, ora 10:00, în Piața Unirii – să ne facem vocea auzită!”. Organizatorii anunță că greva este organizată
Image Description

04:02

- Dolj - Polițiști, jandarmi și pompieri, în linia întâi la IntenCity. Mesajul primarului Lia Olguța Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu mulțumește tuturor forțelor de ordine implicate. Polițiști, jandarmi și pompieri au fost la datorie în fiecare zi a festivalului, asigurând desfășurarea fără incidente majore a unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din țară. „Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la menținerea ordinii și siguranței la IntenCity. Le mulțumim pentru tot ceea ce fac, în general, pentru toate evenimentele noastre. De exemplu, după Târgul de Crăciun,
Image Description

03:59

- Iasi - OMS: Aproape 2 milioane de decese evitabile cauzate de boli cronice în Europa în fiecare an

Aproape 2 milioane de decese din cauza bolilor cronice pot fi evitate în fiecare an printr-o mai bună prevenţie sau tratament, a indicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), decese care generează pierderi de aproape 440 de miliarde de euro, notează news.ro. Bolile netransmisibile rămân principala cauză de deces şi dizabilitate la nivel global, inclusiv în Regiunea Europeană a OMS, unde, 1 din 5 bărbaţi şi 1 din 10 femei mor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete