Un bărbat din Canada a sărit pe un urs polar pentru a-și salva soția
Update cu 7 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Un bărbat din Canada a sărit pe un urs polar pentru a-și salva soția
Un incident dramatic a avut loc în Fort Severn First Nation, o mică comunitate din nordul Canadei, când un bărbat a intervenit pentru a-și proteja soția de un atac al unui urs polar. Potrivit poliției Nishnawbe Aski, cuplul a ieșit din casa lor marți dimineață, în jurul orei 05:00, pentru a-și căuta câinii, moment în care au dat peste un urs pe aleea de acces la locuință.
Când ursul s-a năpustit asupra femeii, bărbatul a sărit în ajutorul ei, însă animalul a reușit să-l atace, provocându-i răni serioase dar care nu îi pun viața în pericol, la braț și la picioare. "Femeia a alunecat la pământ în timp ce soțul ei a sărit pe animal pentru a preveni atacul," se arată în declarația poliției.
Un vecin a venit în ajutor cu o armă și a tras spre urs de mai multe ori, forțându-l să se retragă în pădurea din apropiere, unde, din păcate, a murit din cauza rănilor suferite. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală comunitară pentru îngrijiri.
Alysa McCall, om de știință la Polar Bear International, a explicat pentru Canadian Broadcasting Corporation (CBC) că atacurile de urs polar asupra oamenilor sunt rare. Aceasta a adăugat că, în majoritatea cazurilor, când un urs atacă, este fie înfometat, fie tânăr și/sau bolnav. Ursii polari, în mod obișnuit, stau departe de așezările umane, preferând să vâneze foci pe gheață în mare.
Totodată, Alysa McCall a subliniat efectele schimbărilor climatice, care au dus la dezintegrarea gheții și, în unele cazuri, la mișcarea urșilor spre interiorul continentului în căutarea hranei. Aceasta a mai menționat că, în cazul unui atac de urs polar, „nu este bine să te prefaci mort – acesta este un mit. Luptă cât de mult poți.”