Polonia își dă acordul ca Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu armele pe care i le furnizează. „Nu există restricţii”
Inapoi

Polonia își dă acordul ca Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu armele pe care i le furnizează. „Nu există restricţii”

Postat pe 29 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia. Oficialul de la Varșovia le-a cerut celorlalte state care furnizează ajutor militar Kievului să procedeze la fel. „Ucraina are dreptul să lupte şi să se apere cum consideră de cuviinţă”, a declarat oficialul polonez la o emisiune radiofonică, în plină controversă asupra posibilităţii folosirii de către Ucraina a armelor occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei. „Nu există restricţii asupra folosirii armelor poloneze pe care le-am trimis” Ucrainei, a insistat vice-ministrul Cezary Tomczyk, potrivit EFE, preluată de Agerpres. El a îndemnat „ţările occidentale să ridice restricţiile” la acest capitol, deşi el a admis că aceasta este o chestiune „complexă”, care poate crea „diverse probleme”. După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene. Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către preşedintele rus Vladimir Putin. De altfel, acesta din urmă a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus. „Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan. De partea sa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare şi necesitatea ca Ucraina să se apere, apreciind totuşi că armata ucraineană ar trebui să poată lovi teritoriul rus cu arme occidentale. La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean. Totuşi, Statele Unite, principalul furnizor de ajutor militar al Ucrainei, au transmis prin purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, că Washingtonul nu recomandă Kievului să lanseze atacuri asupra teritoriului rus cu arme americane. Dezbaterile pe această temă au fost declanşate de ministrul britanic de externe David Cameron, care a spus în timpul unei vizite la Kiev că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei. Comentând marţi declaraţia lui Stoltenberg, preşedintele Putin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali. În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de „specialişti înalt calificaţi”, care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor „fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni”, proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare. Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti „nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO”. Citește și: Polonia ar putea trimite trupe în Ucraina. Sikorski: „Ar trebui să-l lăsăm pe Putin să ghicească intențiile noastre”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

00:59

Managerul Spitalului Municipal Ploiești lansează un apel către medicii de familie: Trimiteți pacienții la analize fiindcă ne rămân lunar fonduri!

N. Dumitrescu
Image Description

00:53

A fost Derby-ul de galop, ­urmează cel de trap!

Hipodromul Ploieşti a fost gazda celei de-a 6-a reuniuni hipice a anului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român. Reuniunea a avut în program nu mai puţin de 9 curse – cinci de trap şi patru de galop – principalele evenimente fiind Derby-ul de Galop, cea mai importantă cursă din viaţa unui cal Pur Sânge Englez, fiecare exemplar având dreptul
Image Description

00:34

Peste jumătate dintre ­români au încredere în SUA şi în Marea Britanie

• Votanţii AUR şi tinerii sub 30 de ani au cea mai mare încredere în Rusia
Image Description

00:32

Gara Sinaia, o clădire-simbol a Perlei Carpaților, se degradează pe zi ce trece, în așteptarea modernizării

V. Stoica Gara Sinaia, poarta de intrare în orașul de pe Valea Prahovei pentru cei care nu vor să stea blocați în traficul infernal de pe DN1, este o rușine pentru ”Perla Carpaților”. Deși există un proiect promovat de CNCFR pentru restaurarea, consolidarea și modernizarea acestei clădiri simbol a orașului, până la începerea lucrărilor situația rămâne, din păcate, una strigătoare la cer. Mizeria de pe pereții exteriori și interiori ai
Image Description

00:32

Fotbal: Baraj pentru Liga 3/O poveste (prea) simplă…

George Marin …a avut meciul tur al barajului pentru promovare în Liga 3 susținut de campioana județului Prahova pe sinteticul bazei sportive bucureștene Mobexpert, fostă „Coresi”, în compania campioanei Capitalei. Gazdele au deschis scorul rapid, în urma unui corner tratat superficial, ca marcaj, de prahoveni (min. 8). Presupusa reacție s-a născut cu greu, s-a făcut simțită târziu și s-a materializat doar printr-un șut slăbuț și cu direcție imprecisă, trimis de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete