Comisia Europeană renunţă la procedura judiciară împotriva Poloniei privind statul de drept
Inapoi

Comisia Europeană renunţă la procedura judiciară împotriva Poloniei privind statul de drept

Postat pe 29 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Comisia Europeană a renunţat oficial miercuri la procedura judiciară împotriva Poloniei, ţară acuzată de nerespectarea statului de drept, transmite dpa. Ca urmare a procedurii, Polonia se confrunta, în principiu, cu posibilitatea suspendării drepturilor sale de membră a UE, ceea ce ar fi fost o premieră în cadrul Uniunii. Abandonarea demersului Comisiei elimină această posibilitate şi încheie o dispută care a marcat multă vreme relaţiile între Bruxelles şi Varşovia. CE acuzase fostul guvern polonez format de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) că subminează independenţa justiţiei. Coaliţia de centru condusă de Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a învins însă PiS în alegerile generale din 15 octombrie anul trecut, iar în februarie anul acesta a prezentat un plan de reforme. Ca urmare, Comisia a apreciat că Polonia reacţionează la îngrijorările privind independenţa justiţiei şi s-a angajat să implementeze deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind statul de drept. Executivul european a luat decizia de miercuri pe baza acestei constatări; intenţia de a proceda astfel fusese anunţată din 6 mai. Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a afirmat atunci că renunţarea la procedura judiciară „marchează un nou capitol pentru Polonia”. Ea a scris pe platforma X că modificarea statutului Poloniei este rezultatul „eforturilor hotărâte pentru reformă”. În 2022, din cauza îngrijorării privind statul de drept, Comisia a suspendat accesul Poloniei la o parte semnificativă din finanţarea europeană, inclusiv la fondurile pentru coeziune destinate statelor mai puţin dezvoltate. Suspendarea a luat sfârşit în 29 februarie, când guvernul polonez condus de premierul Tusk şi-a prezentat planul de reforme. Au fost deblocate 137 de milioane de euro, pe care Polonia le va putea utiliza în anii următori. Suma respectivă provine din două surse: 76,5 miliarde de euro din fondul de coeziune şi aproape 60 de miliarde din fondul de relansare post-COVID, notează dpa, citată de Agerpres. Din acest fond, doar jumătate este reprezentat de granturi (credite nerambursabile), restul fiind împrumuturi. Tranşele trebuie aprobate de statele membre ale UE, reaminteşte dpa. Acest lucru este valabil pentru toate ţările europene, nu doar pentru Polonia, care conform Comisiei ar putea primi granturi de 34,5 miliarde de euro şi împrumuturi de 25,3 miliarde. Planul de reforme judiciare prezentat de ministrul polonez al justiţiei, Adam Bodnar, la o reuniune a miniştrilor pentru afaceri europene din 20 februarie depinde parţial de legi noi, care nu au fost încă adoptate. Această situaţie a determinat Ungaria, care este vizată la rândul său de proceduri legate de statul de drept, să critice renunţarea la demersul împotriva Poloniei, apreciind că decizia este motivată politic.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

00:59

Managerul Spitalului Municipal Ploiești lansează un apel către medicii de familie: Trimiteți pacienții la analize fiindcă ne rămân lunar fonduri!

N. Dumitrescu
Image Description

00:53

A fost Derby-ul de galop, ­urmează cel de trap!

Hipodromul Ploieşti a fost gazda celei de-a 6-a reuniuni hipice a anului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român. Reuniunea a avut în program nu mai puţin de 9 curse – cinci de trap şi patru de galop – principalele evenimente fiind Derby-ul de Galop, cea mai importantă cursă din viaţa unui cal Pur Sânge Englez, fiecare exemplar având dreptul
Image Description

00:34

Peste jumătate dintre ­români au încredere în SUA şi în Marea Britanie

• Votanţii AUR şi tinerii sub 30 de ani au cea mai mare încredere în Rusia
Image Description

00:32

Gara Sinaia, o clădire-simbol a Perlei Carpaților, se degradează pe zi ce trece, în așteptarea modernizării

V. Stoica Gara Sinaia, poarta de intrare în orașul de pe Valea Prahovei pentru cei care nu vor să stea blocați în traficul infernal de pe DN1, este o rușine pentru ”Perla Carpaților”. Deși există un proiect promovat de CNCFR pentru restaurarea, consolidarea și modernizarea acestei clădiri simbol a orașului, până la începerea lucrărilor situația rămâne, din păcate, una strigătoare la cer. Mizeria de pe pereții exteriori și interiori ai
Image Description

00:32

Fotbal: Baraj pentru Liga 3/O poveste (prea) simplă…

George Marin …a avut meciul tur al barajului pentru promovare în Liga 3 susținut de campioana județului Prahova pe sinteticul bazei sportive bucureștene Mobexpert, fostă „Coresi”, în compania campioanei Capitalei. Gazdele au deschis scorul rapid, în urma unui corner tratat superficial, ca marcaj, de prahoveni (min. 8). Presupusa reacție s-a născut cu greu, s-a făcut simțită târziu și s-a materializat doar printr-un șut slăbuț și cu direcție imprecisă, trimis de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete