Bill Gates consideră că schimbările climatice nu vor duce la sfârșitul lumii
Update cu 6 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Bill Gates consideră că schimbările climatice nu vor duce la sfârșitul lumii
Bill Gates a afirmat recent că schimbările climatice, deși serioase, nu reprezintă o amenințare existențială pentru umanitate. Într-o postare pe blogul său, cofondatorul Microsoft a criticat „perspectiva apocaliptică” dominantă în comunitatea climatică, care, spune el, distrage atenția de la soluțiile pe termen lung.
Gates a explicat că această abordare alarmistă duce la „deturnarea resurselor de la cele mai eficiente lucruri pe care ar trebui să le facem pentru a îmbunătăți viața într-o lume care se încălzește”. El a subliniat totuși că schimbările climatice vor afecta grav mai ales țările sărace, dar nu vor provoca dispariția speciei umane.
În contextul summitului COP30 din Brazilia, miliardarul a exprimat un optimism prudențial, menționând progresele tehnologice care au redus previziunile privind emisiile globale. Digi24.ro citează dintr-un fragment în care Gates spune că „în urmă cu zece ani, Agenția Internațională pentru Energie a prezis 50 de miliarde de tone de CO2 pe an până în 2040, însă acum estimările sunt mai moderate”.
Fostul susținător al eliminării rapide a emisiilor și tehnologiilor verzi a recunoscut în trecut gravitatea crizei, comparând potențialul dezastru climatic cu pandemia de Covid-19. Totuși, în prezent consideră că „această viziune apocaliptică este greșită” și că inovația rămâne cheia pentru limitarea efectelor încălzirii globale.
