.Veste bună pentru copiii şi juniorii CSM Ceahlăul dacă primarul de Piatra, Adrian Niţă, îşi va ţine promisiunea de a aloca sume mai consistente pentru aceştia. Promisiunea a fost făcută de edilul pietrean în cadrul emisiunii Revista presei… altfel, la MonitorTV. Întrebat care sunt noutăţile referitoare la asocierea cu CSM Ceahlăul acesta a menţionat că aşteaptă să vadă care va fi forma modificată a Legii Sportului în speranţa că noua formă va permite asocierea şi finanţarea mai consistentă a clubului de fotbal. Adrian Niţă a precizat că, dacă nu va fi totuși posibilă asocierea, a discutat cu finanțatorul echipei că va oferi o susţinere mai consistentă financiar pentru copii şi juniori, pentru că în cazul acestora nu există vreo limitare de sume. Cum interpretează unii că ar exista în ceea ce priveşte finanţarea conform Legii 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. „Am avut zilele acestea o întâlnire scurtă cu noul preşedinte, Angelo Alistar. Aşteptăm să vedem care e forma legislativă care va ieşi, care va fi noua formă a Legii Sportului care sper eu să ne permită această asociere şi finanţarea. Dacă nu va fi aşa, am discutat acum ceva timp cu patronul echipei. Nu avem limitare pe zona de copii şi juniori unde vom putea aloca sume mai consistente. Astfel încât măcar pe această zonă să putem să ajutăm aşa cum se cuvine. Neabandonând nici componenta pe Legea 350 unde însă din nefericire avem acea limitare. Intens discutată pentru că unii sunt de părere că e, alţii că nu. Eu am avut o întâlnire cu toţi factorii implicaţi.
Pe 9, 12 și 16 iulie s-au disputat partidele contând pentru grupele fazei regionale din Cupa României Betano, ediția 2025/2026. În această fază a competiției, câștigătoarele județene au fost distribuite prin tragere la sorți în 14 grupe, pe criterii geografice, câte două grupe per regiune. S-a jucat în sistem „fiecare cu fiecare”, într-o singură manșă. Iată rezultatele înregistrate în etapa a treia și ultima, pe 16 iulie, precum și rezultatele
.
Vara este anotimpul în care ne dorim să arătăm cât mai bine, să ne simțim liberi și să profităm din plin de soare și vacanțe. Însă acest sezon nu este prietenul ideal al părului nostru. Razele UV, umiditatea crescută, vântul și apa sărată sau cu clor afectează direct structura firului de păr, lăsându-l uscat, tern și fragil. De aceea, o rutină de îngrijire adaptată sezonului cald este mai mult decât
.
Trei cluburi din Liga a 3-a, CS Păulești (Prahova), CS Vulturii Fărcășești (Gorj) și Speed Academy Pitești , au depus contestații la Casa Fotbalului, în cazul cesiunii dintre CS Unirea Ungheni, din Liga a 2-a, și AFC ASA Tg. Mureș, din Liga a 4-a, avizat de Departamentul Juridic al FRF, prin care ultima echipă ar urma să primească dreptul de a evolua în eșalonul secund! Acestea au cerut anularea respectivului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.