Incendiu, urmat de explozii, la fabrica de armament din Cugir
Inapoi

Incendiu, urmat de explozii, la fabrica de armament din Cugir

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Actualitate
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la una dintre cele două fabrici de armament din oraşul Cugir, UM Cugir, din fericire fără victime. La această oră, incendiul a fost stins, iar intervenţia continuă pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta, relatează Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, flăcările nu se mai manifestă deschis, iar exploziile au încetat. „S-a început refularea apei cu roboții veniți în sprijinul forțelor de intervenție, pentru localizarea incendiului”, a transmis, în jurul orei 5:00, Alex Crișan, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, citat de Agerpres. În jurul orei 1:00, pompierii au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu într-o hală cu muniție, care ardea generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Ulterior, focul s-a extins pe circa 700 de metri pătrați. „În interiorul zonei afectate de incendiu se aud explozii, însă forțele de intervenție sunt amplasate la distanță, în zona de siguranță, pentru protecția personalului”, a explicat ISU, într-o informare transmisă în jurul orei 2:00. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate echipaje ale ISU Alba de la Sebeș, Aiud și Alba Iulia. În sprijin au venit și pompieri din județul Hunedoara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, au fost trimise autospeciale cu roboți din partea inspectoratelor județene din Mureș și Brașov.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

ÎN ATENȚIA UTILIZATORILOR SISTEMULUI DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE

Vă anunțăm că în data de 05.08.2025, începând cu ora 07:00, până la 07.08.2025, ora 18:00, din cauza unor lucrări de intervenție desfășurate de operatorul OMV PETROM la conducta de transport gaze Gârbovi – Mizil, se va sista furnizarea cu gaze naturale în orașul Mizil, județul Prahova și în localitățile Amaru și Dulbanu din județul Buzău. Vor fi afectați de această sistare 4.175 utilizatori. Vă informăm că punerea în funcțiune .

Actualitate

Buni de tot!

• Victorie importantă împotriva Georgiei, scor 79-71 Naționala masculină U18 a României a obținut o victorie esențială în fața Georgiei, în ultimul meci din faza grupelor la FIBA U18 European Championship, Division B, şi merge mai departe, în sferturile de finalǎ, de pe poziția întâi a grupei B. Cu acest rezultat, tricolorii au terminat parcursul în grupele competiției cu 4 victorii și o singură înfrângere, cea în fața Portugaliei. România .

Actualitate

Sportivă din Câmpina la Euro!

Echipa națională U16 feminin a României se află la Istanbul, unde, pânǎ pe 2 august, dispută două partide amicale împotriva puternicei selecționate a Turciei. Aceste jocuri fac parte din planul de pregătire a tricolorelor în vederea participării la Campionatul European U16 – Divizia A, competiție care va avea loc în perioada 15-23 august, la Pitești, în România. Lotul României U16 feminin este format din: Velcea Ioana, Babadac Alexia, Dan Maria, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

14:01

- Alba - Primul bilanț după incendiul de la Uzina Mecanică din Cugir: în hală se aflau circa 400.000 de cartușe. Care sunt pagubele

Primul bilanț după incendiul de la Uzina Mecanică din Cugir. Depozitul din cadrul UM Cugir, care a fost cuprins de un incendiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, conținea circa 400.000 de cartușe, pregătite pentru a fi livrate. Potrivit primelor informații, circa 130.000 de cartușe au fost distruse, existând posibilitatea ca și restul muniției să fie compromisă. Valoarea totală a muniției din depozit era de 5 milioane de euro. Potrivit
Image Description

13:45

- Nationale - Cartofii și roșiile au un strămoș comun, iar asta poate ajuta la revoluționarea agriculturii: tomate la suprafață, tuberculi în pământ

Cartofii sunt unul dintre alimentele de bază ale lumii, cultivaţi pentru prima dată cu mii de ani în urmă în regiunea Anzilor din America de Sud, înainte de a se răspândi la nivel global începând cu secolul al XVI-lea. Însă, în ciuda importanţei lor pentru omenire, originile evolutive ale cartofilor au rămas un mister - până acum. Un studiu publicat joi în revista ştiinţifică „Cell” relevă că încrucişarea naturală dintre
Image Description

13:20

- Alba - Fostul președinte Ion Iliescu, în stare critică. Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”: beneficiază de terapie intensivă maximală

Starea generală de sănătate a lui Ion Iliescu, fostul șef al statului, s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, au anunțat sâmbătă reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde acesta este internat. „Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete