festivalul cireșelor din banesti: primăria cheltuie 200.000 de lei pentru spectacole
Festivalul Cireșelor din Bănești, organizat de primărie, a atras atenția prin suma considerabilă alocată pentru eveniment, în condițiile în care comuna nu este una bogată. Potrivit datelor publice, primăria condusă de primarul liberal George Stoica a plătit 200.000 de lei pentru organizarea celor două zile de festival, care vor avea loc pe 14 și 15 iunie în satul Urleta.
Conform informațiilor, suma, fără TVA, echivalează cu aproximativ 40.215 euro și acoperă scena, sunetul, lumini, focul de artificii și personalul tehnic, precum și programul artistic cu patru artiști principali, printre care și Dorian Popa, cunoscut și ca "Hatz". Achiziția a fost făcută direct, fără licitație, către o firmă din Ploiești, la finalul lunii aprilie, notează ziarluprahova.ro.
Deși banii par mulți pentru un eveniment de doar câteva ore de muzică, autoritățile locale justifică investiția ca fiind o prioritate pentru comunitate. Cu toate acestea, jurnalistii atrag atenția asupra faptului că, în același timp, în comună, s-au investit sume similare pentru servicii publice esențiale, precum alimentarea cu apă.
Potrivit datelor citate de ziarluprahova.ro, pentru anul 2025, alocația pentru rețeaua de apă din Bănești este de 220.000 de lei, aproape egală cu suma cheltuită pentru festival. “Este un exemplu clar de prioritizare a cheltuielilor pentru spectacole, în condițiile în care infrastructura locală nu beneficiază de fonduri suficiente”, menționează sursa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail