Erupțiile vulcanice au favorizat răspândirea ciumei negre în Europa medievală
Ciuma neagră, una dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie, a izbucnit în Europa medievală după o serie de erupții vulcanice care au cauzat foamete și o creștere semnificativă a importurilor de cereale. Această boală a apărut în jurul anului 1338 în zona munților Tien Shan, în Kârgâzstan, și s-a răspândit ulterior pe rutele comerciale către Marea Neagră.
Puricii care purtau bacteria Yersinia pestis o transmiteau șobolanilor, iar prin aceștia ajungeau la oameni, în special când populația rozătoarelor scădea. Pe navele comerciale, puricii infectați au ajuns în porturile europene începând cu 1347, declanșând o epidemie care a eliminat între 30 și 60% din populația continentului în doar șase ani, adică în jur de 25 de milioane de persoane.
Un studiu realizat de cercetători britanici și germani, publicat recent în Communications Earth & Environment, arată că această catastrofă a fost favorizată de erupțiile vulcanice din 1345, care au provocat scăderea temperaturilor și a luminozității, afectând lignificarea inelelor de lemn din pădurile Pirineilor. Această perturbare climatică a dus la recolte slabe și foamete în regiunea mediteraneană.
Potrivit ziarulprahova.ro, foametea a determinat orașele-state italiene precum Veneția, Genova și Pisa să intensifice importurile de cereale prin rutele comerciale dintre Marea Mediterană și Marea Neagră. Martin Bauch, coautor al studiului, afirmă: „Acest lucru le-a permis să-și activeze cu mare eficacitate rețelele pentru a combate foametea. Dar, în final, acest lucru a dus la o catastrofă și mai mare.”