Echipa U16 a FC Petrolul s-a calificat în play-off-ul Ligii Elitelor
Inapoi

Echipa U16 a FC Petrolul s-a calificat în play-off-ul Ligii Elitelor

Postat pe 21 Oct 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Echipa U16 a FC Petrolul s-a calificat în play-off-ul Ligii Elitelor

Echipa de juniori U16 a FC Petrolul a obținut o victorie crucială sâmbătă, 1-3 contra LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, în lupta pentru ultimul loc de calificare în play-off-ul Ligii Elitelor. Acesta a fost un meci decisiv, un adevărat derbi pentru locul 4, în care echipa antrenată de Gabi Lefter a depășit presiunea și a câștigat un joc intens.

Cu această reușită, juniorii U16 s-au alăturat colegilor de la U15, ambele echipe urmând să participe în continuare în faza play-off a competiției. Etapa următoare va debuta la finalul acestei săptămâni, ambele grupări fiind repartizate în Seria 1 a Ligii Elitelor, unde vor întâlni nume mari ale fotbalului juvenil din țară.

Potrivit ziarulprahova.ro, la categoria U16 FC Petrolul va juca în Seria 1 împotriva unor echipe precum FCSB, Farul Constanța, Dinamo București și FC Bacău. Juniorii de la U15 vor face parte dintr-o serie cu AFK Csikszereda, Sport Team București, Politehnica Iași și alte formații de top.

În debutul play-off-ului, ambele echipe petroliste vor întâlni AFK Csikszereda în meciurile care se vor juca sâmbătă, 25 octombrie, de la orele 12:00 și 14:00, pe teren propriu, la baza Pleașa, program care anunță un început plin de provocări în această fază a campionatului.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Acasa Recente Radio Județe