A fost anunţat pachetul de măsuri pentru administraţia locală
Inapoi

A fost anunţat pachetul de măsuri pentru administraţia locală

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut, recent, o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește, conform Hotnews. Ilie Bolojan: ”Administrația locală este una dintre cele mai importante. Urmează educația, sănătatea, ordinea publică și apoi administrația centrală. Vă prezentăm principalele propuneri pe care le vom analiza, astfel încât până la finalul lunii să avem pachetul finalizat. Sunt trei direcții importante. Una este să avem mai multă eficiență și mai multă responsabilitate în administrația publică locală. A doua e să întărim capacitatea administrativă pentru a gestiona probleme, a genera dezvoltare. A treia direcție ține de descentralizare și digitalizare, în așa fel încât prin adoptarea acestor politici să avem o administrație care are decizia aproape de cetățean”. În ceea ce privește prima direcție, Ilie Bolojan a declarat: ”Una dintre măsurile importante va fi: plafonarea numărului de angajați care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel național. Pentru primării, indicatorul principal va fi numărul de locuitori. Pentru Consiliile Județene pot fi indicatori rafinați, pot fi numărul de UAT. În acest fel vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliior județene. De ce e nevoie de această măsură? Avem azi primării cu număr mic de angajați care funcționează bine și avem aceleași primării având o populație asemănătoare cu număr mult mai mare de angajați, unde nu se vede niciun plus de servicii, de calitate, pe care cetățenii să-l perceapă. Avem consilii județene care au 100 de angajați și avem altele mai mici, care au peste 200 de angajați. Nu s-a constatat că la cele cu număr redus nu își gestionează problemele. Acolo unde personalul a fost supradimensionat va fi redus, acolo unde personalul este deja redus, acest lucru nu îi va afecta. Dimpotrivă, vor avea ocazia să își stabilească organigrama cum vor”. Premierul a precizat că a doua măsură este limitarea numărului de polițiști locali, în sensul în care norma de azi, de la un polițist la 1.000 de locuitori, să fie majorată. ”Cum? Rămâne să stabilim cu primăriile. Și aici avem situații în care suntem la extreme. Avem orașe care au un polițist la 2.000 de locuitori și avem alte orașe care au mult peste limita legală. Întreg sistemul de ordine publică trebuie să fie mai bine organizat, evitând cheltuieli inutile”, a precizat șeful Guvernului. O altă măsură importantă este stabilirea unei grile de salarizare unică pentru localități care nu-și asigură din veniturile proprii nici măcar cheltuielile de personal. ”Astăzi, fiecare primărie poate să își organizeze grila de salarizare. În multe localități, grila de salarizare e dusă la maxim, aproape de salariul viceprimarului. Stabilirea unei grile de salarizare pentru aceste localități este o decizie corectă, având în vedere faptul că, în fapt, Guvernul asigură finanțarea acestor localități cu sume importante. Dacă sumele vin de la Guvern, e normal să existe o standardizare. Celelalte localități își vor putea stabili grila de salarizare și organigrama pentru a oferi servicii cât mai bune”, a precizat Ilie Bolojan. Conform premierului, o altă măsură este alocarea fondurilor guvernamentale în funcție de eficiență. Ilie Bolojan: ”Mă gândesc, de exemplu, la gradul de colectare a impozitului, care e amânată. A fost grija de a nu angaja aleșii locali. Acest pachet va rezolva astfel încât să fii eficient și să poți să soliciți pe bună dreptate sume de compensare, dacă ți-ai făcut și tu datoria”. O altă măsură anunțată de premier este ca un funcționar public să poată avea norma împărțită între 2-3 primării. ”Un contabil, un secretar, dacă nu au un volum mare, pot să acopere două primării. Sunt situații în care nu mai avem biblioteci în mediul rural și nu văd nicio problemă ca un bibliotecar să poată lucra la două primării, ca să avem biblioteci deschise”, a declarat acesta. Totodată, Ilie Bolojan a mai precizat:”Un lucru important este reducerea cabinetelor aleșilor locali, inclusiv a demnitarilor de la nivel central. Pe lângă fiecare ales local există un număr de oameni în cabinet. Doi la un primar de comună, la un președinte de Consiliu Județean patru și așa mai departe. Putem reduce acest număr, pentru că la nivel de țară numărul acestora depășește 10.000. La fel cum ne propunem și la nivel central să reducem, cred că putem reduce și la nivel local, să avem administrații mai eficiente”. Șeful Guvernului a mai anunțat:”Am încredere că aleșii locali înțeleg că putem funcționa mai bine, cu servicii mai bune, cu mai puțini bani, fiind în serviciul oamenilor. Am decis să prioritizăm investițiile din Anghel Saligny pentru a fi finanțate proiectele care au un stadiu avansat, iar proiectele care nu sunt în stadiu avansat să nu le asigurăm, cel puțin în lunile următoare, finanțarea”. La rândul său, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a declarat: ”Vom propune o simplificare a procedurilor de descentralizare pentru a putea da atribuții de la central către local împreună cu resursele financiare aferente. Pentru jocurile de noroc: primăria să poată decidă dacă autorizează sau nu această activitate pe raza localității. Autoritatea locală poate decide amplasarea acestor activități pe o anumită zonă. Pot impune și o taxă specială. Operatorii de jocuri de noroc din prezent care activează deja, au termen 6 luni să ceară acest aviz. Dacă nu-l primesc, trebuie să închidă activitatea”. Potrivit ministrului Dezvoltării, este corect ca toți să plătească taxele și amenzile. ”Toate aceste măsuri de bazează pe aceste principii, al justeței și echității. Se vor institui măsuri prin care alte venituri ale unei persoane domiciliate pe raza unei UAT să poată fi reținute la sursă și aceste venituri să poată fi lunar, până la plata completă, virate direct în contul primăriei, pentru plata taxelor și amenzilor. Când există un venit din partea statului român, din acel venit să putem să reținem ceea ce duce la stingerea debitului”, a subliniat acesta. De asemenea, autorizațiile de construcție se vor oferi doar celor care și-au achitat taxele.”Vom propune ca primăriile să poată externaliza încasarea debitelor scadente către autoritatea locală. Cheltuielile cu executarea vor fi în sarcina debitorului”, a mai precizat acesta.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

OFERTA PUBLICĂ DE PRELUARE VOLUNTARĂ A ACȚIUNILOR EMISE DE PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED,  LANSATĂ DE CĂTRE MASPEX ROMÂNIA

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România („ASF”) a aprobat, prin Decizia nr. 643/10.07.2025, documentația aferentă ofertei publice de preluare voluntară de către Maspex România SRL (“Maspex” sau „Ofertantul”) a acțiunilor Purcari Wineries Public Company Limited („Emitentul”). Oferta publică de preluare voluntară (“Oferta Publică’’) se adresează acționarilor existenți ai Emitentului, care își pot vinde acțiunile către Maspex în perioada Ofertei Publice. Pentru mai multe detalii despre procedura ofertei, acționarii își pot .

Actualitate

Restricțiile de consum al apei potabile la Spitalul de Pediatrie Ploiești și la cel de la Florești, ridicate

N. Dumitrescu După patru luni, au fost ridicate restricțiile de consum al apei potabile la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, după ce ultimele analize de laborator au confirmat că nu a mai fost detectată prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa în niciuna dintre rețele. Anunțul a fost făcut recent, în mod oficial, de Direcția de Sănătate Pubică (DSP) Prahova, care a precizat că au fost ridicate restricțiile ce au fost impuse, tot .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

08:42

OFERTA PUBLICĂ DE PRELUARE VOLUNTARĂ A ACȚIUNILOR EMISE DE PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED,  LANSATĂ DE CĂTRE MASPEX ROMÂNIA

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România („ASF”) a aprobat, prin Decizia nr. 643/10.07.2025, documentația aferentă ofertei publice de preluare voluntară de către Maspex România SRL (“Maspex” sau „Ofertantul”) a acțiunilor Purcari Wineries Public Company Limited („Emitentul”). Oferta publică de preluare voluntară (“Oferta Publică’’) se adresează acționarilor existenți ai Emitentului, care își pot vinde acțiunile către Maspex în perioada Ofertei Publice. Pentru mai multe detalii despre procedura ofertei, acționarii își pot
Image Description

01:00

Prahovean la FOTE

Sportivul secţiei de baschet a CSM Ploieşti, Rareş Movileanu, va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) – Ediţia a XVIII-a, ce va fi găzduit de capitala Macedoniei de Nord, Skopje, în perioada 20-26 iulie! „Movi” este component al echipei masculine de baschet 3×3, pregătită de Zoltan Safar, şi îi va avea coechipieri pe Ştefan Petrescu, David Smeu şi Leonard Ţompea. „Tricolorii” fac parte din Grupa B a
Image Description

00:59

Restricțiile de consum al apei potabile la Spitalul de Pediatrie Ploiești și la cel de la Florești, ridicate

N. Dumitrescu După patru luni, au fost ridicate restricțiile de consum al apei potabile la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, după ce ultimele analize de laborator au confirmat că nu a mai fost detectată prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa în niciuna dintre rețele. Anunțul a fost făcut recent, în mod oficial, de Direcția de Sănătate Pubică (DSP) Prahova, care a precizat că au fost ridicate restricțiile ce au fost impuse, tot
Image Description

00:39

Descinderi ale polițiștilor din Slănic în două județe, la suspecți de tâlhărie calificată

F. T.
Image Description

00:30

Putea să fie mult, nimic n-a fost!

”Lupii” au scăpat printre degete un rezultat pozitiv la debutul stagional pe „Ilie Oană”, cedând la limită, 0-1, în fața campioanei en-titre, la capătul unui joc spectaculos, cu multe ocazii la o poartă și la cealaltă. În vulcanul de pe „Ilie Oană”, cu 10.000 de suporteri pătimași în tribune, Petrolul a avut o primă repriză curajoasă, consistentă, dar lipsită de efect pe tabela de marcaj! Cu un modul diferit față
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:18

- Botosani - FOTO Un elev din Botoșani a obținut locul I la Concursul Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”

În perioada 15-18 iulie, s-a desfășurat, la Craiova, etapa națională a Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”. Fiind un concurs interdisciplinar, lucrările realizate abordează subiecte pe teme dintre cele mai variate de la disciplinele socio-umane, cu instrumente și operații din cadrul informaticii. La această ediție, județul Botoșani a fost reprezentat de Gabriel Damian Barbacariu, de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, la secțiunea Științe socio-umane, subsecțiunea Soft educațional și
Image Description

09:17

- Maramures - Jandarmeria Bucureşti demontează un fake-news viral cu un jandarm care ar călca intenţionat drapelul

Jandarmeria Bucureşti combate, duminică seară, un fake-news cu un jandarm care ar călca intenţionat în picioare drapelul şi care este intens distribuit online. Fotografia a fost extrasă dintr-un clip video, în care se vede că jandarmul calcă din greşeală drapelul, în timpul unei busculade. De asemenea, este combătută informaţia că un jandarm ar plânge. ”Semnalăm existenţa unor informaţii prin care se încearcă manipularea publicului şi inocularea unor sentimente împotriva jandarmilor.
Image Description

09:13

- Constanta - ANUNȚ al Primăriei Constanța: Sunt vizați concesionarii locurilor de veci care nu și-au achitat taxa anuală de cimitir

Cei aflați în această situație pot veni la cu Serviciul Gestionare Cimitire, la sediul de pe strada Ştefan Mihăileanu nr. 10, în zilele de luni până joi, între orele 08:30-12:00, în vederea preschimbării actelor de dare în folosință, actelor/contractelor de concesiune, igienizării locurilor și achitării taxelor anuale de întreținere cimitire/locuri de veci, la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța. În caz contrar se vor aplica prevederile: Regulamentului de Organizare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete